16.09.2020

Enurezisul nocturn

Ce este enurezisul?

Enurezisul nocturn, denumit în mod frecvent “udarea patului”, reprezintă termenul folosit pentru copiii care au probleme de pierderi involuntare de urină în timpul somnului, în condiţiile în care isi pot controla funcţiile fiziologice în timpul zilei. În general, dacă problema persistă şi după vârsta de 5 ani, se consideră că este de natură medicală. Dacă aceste episoade nu se întampla mai des de 3 ori pe săptămână, ne confruntăm cu enurezis nocturn primar.

Ce reprezintă, de fapt, enurezisul?

Enurezisul este frecvent întalnit la copii, şi în afara bolilor care au la baza alergii, este afecţiunea cronică cea mai frecventă a copilariei. Se manifestă mai mult în cazul băieţilor şi poate dispărea, de la sine, odată cu înaintarea în vârstă.

Enurezis

Ce cauzează enurezisul?

În afară de cauzele general cunoscute, mai pot fi amintite următoarele:

• Genetice – studii recente arată că enurezisul are o componentă genetică extrem de importantă. Oamenii de ştiinţă au reuşit să identifice gena răspunzătoare pentru acest fenomen, şi, au stabilit că este un fenomen ereditar – astfel, probabilitatea ca un copil să sufere de enurezis este cu atât mai mare cu cât unul sau ambii părinţi au avut de asemenea această problemă;
• Disfuncţii ale producţiei zilnice de urină – în mod normal aceasta ar trebui să se diminueze în timpul nopţii, însă, în acest caz, creşte – este strâns legată de scăderea producţiei hormonului responsabil cu reglarea acestui proces în organism (vasopresina);
• Capacitatea limitată a vezicii urinare în timpul somnului, comparată cu capacitatea  pe timp de zi;
• Dificultăţi în a se trezi noaptea din somn – datorită decalajului de dezvoltare, creierul copilului nu transmite în timp util informaţia legată de necesitatea de a urina (sau nu o transmite deloc), prin urmare copilul nu se trezeşte din somn şi udă patul;
• Apnee în somn;
• Episoade traumatice din viaţa copilului, probleme psihologice, teamă.

Enurezisul nu este doar o problemă de ordin psihologic. Copii care au astfel de “accidente”, devin din ce in ce mai frustraţi şi nu înţeleg ce se întâmplă cu ei. Problema se accentueaza odată cu înaintarea în vârstă. Uneori, nici părinţii nu pot gestiona corespunzător această situaţie. Ce puteţi face?

Diagnostic şi tratament

Fiecare copil cu incontinenţă urinară trebuie să fie examinat de un medic, care în baza unor teste specifice, va pune diagnosticul corect. Există situaţii când cauza enurezisului poate fi tratată – atunci nopţile neplăcute pot deveni un episod de domeniul trecutului.

Examinarea necesară pentru a stabili diagnosticul corect, presupune:

• un examen fizic general şi un test bacteriologic de urină,
• markeri – creatinină, sodiu, potasiu din sânge
• evaluarea volumului de urină produs pe timp de noapte – există modalităţi de colectare a urinei,
• observarea comportamentului psihologic al copilului şi analiza jurnalului de urinare,
• ecografie abdominală cu evaluare a cantităţii de urină care rămâne în vezică după urinare.

Doctorul trebuie să explice, atât copilului cât şi familiei, care sunt cauzele enurezisului şi care este soluţia. Este foarte important  ca tratamentul să fie înteles şi acceptat de către copil.  Enurezisul poate fi limitat sau chiar eliminat, dar, în acest proces, este foarte importantă buna colaborare a copilului, atât cu familia, cât şi cu medicul.

Ce recomandări poate face doctorul?

1. Tratament nemedicamentos

Se bazează pe antrenarea controlului vezicii urinare – pentru început pe timpul zilei, apoi şi noaptea, antrenamentul poate dura câteva săptămâni.

• tratament motivaţional – reprezintă o recompensă acordată copilului pentru fiecare noapte “uscată”, respectiv anularea pedepsei pentru “noaptea umedă” – copilul ar trebui să ajute la curăţarea patului dimineaţa, dar nu cu titlu de pedeapsă, ci ca o consecinţă firească a episodului de enurezis.  Se recomandă limitarea utilizării de scutece, aceste fiind considerate demotivante;
• diminuarea sau excluderea lichidelor seara, concomitent cu vizita la toaletă înainte de culcare;
• golirea frecventă a vezicii urinare în cazurile de “vezică leneşă”;
• să se reamintească copilului că trebuie să meargă la toaletă;
• utilizarea unei alarme care va trezi copilul şi îi va aminti că trebuie să urineze.

2. Tratament medicamentos

Acesta poate dura până la câteva luni. Medicamentele se prescriu pentru a avea următoarele rezultate:

• să micşoreze volumul de urină produs pe timp de noapte;
• să crească volumul vezicii urinare;
• să facă somnul mai puţin profund, astfel încât, să îi fie mai uşor copilului să se trezească pentru a urina.

Se consideră că tratamentul a avut succes dacă numărul de “nopţi umede” este diminuat cu 90%.

Aflaţi ce puteţi să faceţi pentru a vă ajuta copilul, aici.