Incontinenţă – adevărat sau fals

Există multe mituri legate de incontinenţă. Incontinenţa esta un subiect pe care multe persoane îl tratează cu reticenţă, iar incertitudinea şi întrebările referitoare la aceasta problemă rămân fără răspuns, dacă nu este consultat un cadru medical de specialitate. Cunoştinţele limitate şi presupunerile în ceea ce priveşte incontinenţa, duc la concluzii care de multe ori sunt eronate. Verificaţi dacă stiţi care dintre afirmaţiile de mai jos sunt adevarate sau false – răspunsul corect va apărea după ce daţi click pe afirmaţie.

Incontinenţa afectează doar persoanele în vârstă

Părerea generală că doar persoanele în vârstă sunt afectate de incontinenţă, provine cel mai probabil de la faptul că această afecţiune este asociată cu îmbătrânirea organismului. Este adevărat că multe persoane în vârstă suferă de această problemă, însă poate afecta şi persoanele tinere, indiferent de vârstă sau sex. Incontinenţa poate fi cauzată de mai multi factori, chiar şi de o simplă răceală.

Incontinenţa urinară este o boală

Incontinenţa nu este o boală în sine, ci o stare ce însoţeşte diverse boli. Foarte des se întamplă să apară ca un simptom al unei boli şi se atenuează după vindecare, sau apare în timpul unor schimbări temporare ale stării corpului (ex. sarcină, răceală). De foarte multe ori medicii nu recomandă un tratament pentru incontinenţă în sine, dar încearcă să determine cauzele reale ale acestei probleme, pentru ca apoi să trateze boala ce a dus la apariţia incontinenţei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recunoscut incontinenţa ca fiind o afecţiune socială – o afecţiune cronică foarte răspândită în societate şi cu efecte neplăcute asupra vieţii sociale. Citiţi şi despre cauzele incontinenţei.

Incontinenţa urinară afectează mai multe femei decât bărbaţi

Din punct de vedere statistic, femeile sunt afectate de incontinenţă mai frecvent decât bărbaţii (în special de incontinenţa uşoară), iar această situaţie este cauzată de diferenţele anatomice dintre sexe. Se poate presupune că o femeie din patru şi un bărbat din opt, sunt afectaţi de această problemă în diferite etape ale vieţii. Pentru a afla mai multe informaţii despre incontinenţa urinară la femei vizitaţi Zona pentru femei şi Zona pentru bărbaţi în cazul incontinenţei la bărbaţi.

Aplicarea unui produs absorbant nu este dificilă

Aplicarea produselor pentru incontinenţă depinde de tipul produsului şi de abilităţile şi experienţele îngrijitorilor sau utilizatorilor. Absorbantele urologice şi chilotul elastic sunt produsele cele mai uşor de utilizat, pe când alte produse necesită mai multă grijă şi atenţie la aplicare. Pentru  a preveni scurgerile laterale şi pentru a asigura confort în utilizare, trebuie să reţineţi metodele corecte de aplicare a produselor pentru incontinenţă. Click aici pentru a citi despre metodele de utilizare ale produselor absorbante.

Capacitatea totală a vezicii urinare este de 3 litri

Multe persoane se întreabă adesea cum funcţioneaza corpul lor şi cum arată organele interne. Când vine vorba de vezica urinară, răspunsurile sunt de multe ori departe de adevar. Se întamplă ca persoane cu probleme de incontinenţă să aleagă produse cu capacitate foarte mare de absorbţie, considerând că vezica lor urinară poate înmagazina câţiva litri de urină. Pentru a demonstra că acest lucru este practic imposibil, puteţi efectua un mic experiment. EXPERIMENT: Umpleţi o pungă de plastic cu 3 litri de apă – cât de mare se face punga? Este posibil ca şi vezica umană să se mărească atât de mult? Cu siguranţă nu.

Persoanele cu probleme de incontinenţă nu ar trebui să călătorească

an inco person should travelFiind stânjenite de această afecţiune, persoanele cu incontinenţă au tendinţa de a se izola, călătoresc foarte rar şi evită să iasă din casă. Acestea sunt îngrijorate că nu vor găsi o toaletă în timp util şi astfel vor trece prin momente stânjenitoare. Cu toate acestea însă, dacă vă confruntaţi cu probleme de incontinenţă nu înseamnă că nu trebuie să vă mai bucuraţi de activităţile preferate. Noi încurajăm aceste persoane să aibă o viaţă socială activă, să facă lucruri distractive, inclusiv să călătorească. Produsele absorbante asigură protecţie maximă şi astfel persoanele cu incontinenţă se pot deplasa sau călători, fără nici un risc. Citiţi despre gama de produse absorbante Seni, pentru a alege care este varianta cea mai potrivită.

Exerciţiile fizice pot îmbunătăţi controlul asupra vezicii urinare

Exerciţiile regulate pentru muşchii pelvieni pot îmbunătăţi controlul asupra vezicii. Acestea vă ajuta să controlaţi în mod conştient muşchii din jurul uretrei, lucru ce se dovedeşte a fi foarte eficient în situaţii de urgenţă cum ar fi când tuşiţi, strănutaţi sau când râdeţi. De asemenea, exerciţiile sunt foarte eficiente pentru că întăresc muşchii pelvieni şi astfel sistemul de închidere al uretrei devine mai puternic şi mai eficient. Acest lucru este foarte important pentru persoanele cu incontinenţă de stres. Exerciţiile se pot face indiferent de vârstă şi chiar de persoanele cu mobilitate limitată. Primele rezultate sunt vizibile deja după câteva săptămâni. Citiţi aici informaţii despre exerciţiile Kegel.

Păstrarea unei igiene corespunzătoare este imposibilă, în cazul persoanelor cu probleme de incontinenţă

În prezent, există multe produse specializate pentru îngrijirea pielii pe piaţă – acestea sunt uşor de utilizat şi foarte eficiente pentru a menţine pielea curată şi sănătoasă. În cazul persoanelor cu probleme de incontinenţă, igiena precum şi reducerea mirosului neplăcut sunt, de asemenea, foarte importante, deoarece pielea acestora este în mod constant în contact cu factori iritanţi. Gama Seni Care a fost special creată pentru îngrijirea pielii persoanelor cu probleme de incontinenţă.

Copiii pot fi de asemenea afectaţi de incontinenţă

Episoadele de pierderi involuntare de urină sunt normale în cazul copiilor, însă pe măsură ce cresc, această problemă ar trebui să dispară. În cazul copiilor mai mici de 5 ani, udarea patului nu este un motiv de îngrijorare, însă nu trebuie ignorată. În cazul copiilor care suferă de diverse disfuncţii, incontinenţa devine o problemă mai gravă deoarece nu dispare fără tratament. De obicei se întamplă doar noaptea însă există şi excepţii, cu pierderi involuntare de urină şi în timpul zilei. Cauze pot fi subdezvoltarea sistemului nervos sau slăbirea muşchilor. Copiii cu probleme de incontinenţă trebuie să folosească produse absorbante de protecţie – de copii sau cele mai mici variante ale scutecelor pentru adulţi. Garantarea unui confort psihic este foarte importantă, deoarece copiii se simt ruşinaţi, se tem de reacţiile persoanelor din jur şi nu ştiu cum să depăşească această situaţie. Este foarte important ca părinţii să conştientizeze că acest lucru se întâmplă involuntar, trebuie să comunice cu ei şi să le ofere mai multe informaţii despre această problemă. Mai multe informaţii despre incontinenţa la copii, în Secţiunea pentru copii.

Incontinenţa care apare în timpul sarcinii sau lăuziei nu poate fi tratată

pregancy and childbedSarcina este o povară grea pentru corpul femeilor. Schimbările hormonale şi lărgirea uterului influenţează buna funcţionare a tractului urinar şi în afară de alte posibile afecţiuni, poate apărea şi incontinenţa. După naştere, muşchii pelvieni sunt slăbiţi şi nu mai funcţionează corespunzător, astfel pot să apară în continuare episoadele de incontinenţă. Lăuzia durează în medie 6-8 săptămâni, timp în care corpul se reface şi începe să funcţioneze normal. În timpul recuperării, toate bolile şi stările legate de sarcină inclusiv incontinenţa, în mod normal trebuie să dispară. Pentru accelerarea procesului de recuperare, se recomandă exerciţiile Kegel. Citiţi mai multe despre acest tip de exerciţii aici.

Persoanele imobilizate se confruntă mereu cu escare

Este adevărat că persoanele imobilizate cu probleme de incontinenţă, sunt mai expuse la apariţia iritaţiilor şi escarelor, însă cu o îngrijire corespunzătoare acestea pot fi prevenite. Temperatura ridicată, umezeala şi presiunea constantă, creează condiţii favorabile pentru apariţia unor diverse afecţiuni la nivelul pielii. Îngrijirea corespunzătoare, schimbarea frecventă a poziţiei şi utilizarea produselor absorbante, ce permit pielii să respire, ajută la prevenirea acestor probleme. Igiena în cazul persoanelor imobilizate este posibilă însă necesită un efort suplimentar. Aflaţi mai multe prevenirea escarelor şi iritaţiilor pielii aici.